Titlu: Miscelaneu religios;ilustraţie;Logosul întrupat;
Date de publicare: f. l. Sec. XVII
Descriere fizică: f. 15, 85/86 x 100 mm
Notă descriptivă: Ilustraţie dreptunghiulară, plasată în jumătatea inferioară a paginii. Ilustrația îl înfățișează pe Iisus în dublă ipostază - ca parte a Trinității (Pantocrator), bust in partea superioară și ca Logos întrupat, urmăriind să ilustreze vizual primele versete din evanghelia după Ioan și cu toate ecourile platonice cuprinse în acestea. Într-un cadrul peisager elaborat şi realist reprezentat, semnificând probabil Paradisul dar reprezentându-l precum gradina Edenului, este înfăţişat pe un postament scund, sub formă de lespede, Iisus în picioare, frontal, binecuvântând și ținând evanghelia. De o parte şi de alta, la o oarecare distanţă respectoasă, sunt două grupuri omogene de câte 6 sfinţi : pare a fi vorba de cei 12 apostoli, în prim plan fiind Sf. Petru cu cheile și doi dintre evangheliști, posibil Sf. Ioan Teologul (extrema dreaptă) și Sf. Marcu (alături de acesta). În partea superioară a imaginii, în Cerurile deschise (care pot fi văzute și ca mandorla), reprezentate printr-un semicerc roșu vârstat cu razele de aur ce emană din personaj, apare Iisus bust ca parte a Treimii, a cărei formă în lumea inteligibilă este ”capătă trup” în partea inferioară a imaginii. Ca și în restul ilustațiilor din manuscris, se simte o puternică influentă a artei occidentale. Perspectiva corectă, umbrele sunt bine marcate, compoziția bine planificată și gestica sugestivă denotă influența Renașterii italiene.
Titlu uniform:
Tema: Hristos Pantocrator
Denumire tematica: Sf. Petru
Subiect liber – cuvant cheie: Miniatură
Cota BAR: Ms. gr. 113