EN



Evanghelistul Marcu scriind evanghelia
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Theofilact Vulgarias adecă Tâlcuirea sa ce face la Sfânta şi Dumnezeiasca Ev<an>ghelie;ilustraţie;1764;[Evanghelistul Marcu];
Descriere fizică: f. 141v, 235 x 155 mm
Notă generală: Ilustraţie identică cu cea din Ms. Rom. 2958, f. 140v, de acelaşi autor. Diferenţele constau doar în absenţa accentelor de aur de pe nimburi şi de pe călimară
Notă descriptivă: Laviu în cerneală, ilustraţie în plină pagină, cu un chenar rectangular în cerneală neagră, reprezentându-l pe evanghelistul Marcu scriind. Acesta este înfăţişat frontal, aşezat pe un scaun fără spătar în dreptul unui pupitru înalt de copist pe care îşi sprijină cotul stâng şi codexul în care scrie cu pana. În prim plan, pe o masă mai joasă, se află o călimară cu o pană de scris şi pe podea sunt răsturnate un codex închis şi suportul rectangular pentru picioare. Evanghelistul îşi întoarce capul spre dreapta, privind în jos spre un leu înaripat, aşezat pe podea într-o poziţie relaxată şi ridicînd spre evanghelist un codex închis, referinţă la sursele vetero-testamentare pentru Evanghelia după Marcu, în special textele profetice interpretabile la venirea lui Iisus ca Mesia. Marcu este reprezentat ca un bărbat matur, părul şi barba cărunte, trăsăturile feţei senine, dar sobre. Este îmbrăcat într-o tunică lungă şi o mantie amplă, ambele drapate. Picioarele goale se sprijină, unul pe podea, celălalt, flexat, pe marginea inferioară scaunului. Nimbul este un disc plat, lăsat necolorat în albul hârtiei, pe el aflându-se o inscripţie prescurtată cu caractere chilirice care identifică personajul. Identificarea este dublată şi de prezenţa leului înaripat, simbol al acestui evanghelist

Cadrul arhitectural în care este plasat personajul aminteşte simultan de două soluţii ale artei occidentale, renascentiste şi post-renascentiste: deschideea spaţiului interior al unei a camere fie spre exterior, prin ferestre mari, fie spre alte interioare arhitecturale. Popa Flor a simplificat reprezentarea arhitecturală fără să denatureze schema compoziţională, adaptând-o la realităţile arhitecturii locale. Spaţiul exterior se remarcă, drept fundal, printr-un peisaj citadin cu clădiri înalte şi fastuoase şi arboretul unor grădini.


Notă privind descrierea fizică: Desen în peniţă cu cerneală neagră, laviu de cerneală neagră
Titlu uniform: Tâlcul evangheliilor, Ţara Românească, 1764
Subiect – nume de persoana: Marcu
Denumire tematica: Evanghelistul Marcu
Subiect liber – cuvant cheie: Portret, Miniatură
Responsabilitate primara - autor: Flor preot ?-1770? copist, ilustr.
Cota BAR: Ms. rom. 2592


Autoritate
Nume: Marcu;Evanghelist;m. cca 74;
Notă biografică: Scrieri: Evanghelia după Marcu
Alte variante la nume: Sfântul Marcu Apostol şi Evanghelist m. cca 74 Mark Apostle d. cca 74