EN



Titlu: Miscelaneu religios;ilustraţie;Zidul fecioarelor;
Date de publicare: f. l. Sec. XVII
Descriere fizică: f. 17v, 88 x 99 mm
Notă descriptivă: Ilustraţie dreptunghiulară, plasată în jumătatea inferioară a paginii. Temă alegorică fără corespondent în canonul bizantin, pare a reuni în prim plan pe Sfânta Elisabeta, pe Fecioara Maria şi pe Sfânta Ana. Din punct de vedere al structurii compoziţionale imaginea are un fundal arhitectonic deschis către un cer în tuşe de albastru şi nori albi. În planul apropiat două grupuri strânse de personaje lasă liberă o alee plasată aproximativ în centrul imaginii, alee ce corespunde în fundal deschiderii arhitecturii, iar în prim plan personajului central, Fecioara Maria, către care se îndreaptă atenţia tuturor celorlate personaje. Personajele din primul rând poartă toate nimburi, care crează din punct de vedere vizual un cerc al cărui punct de închidere este capul nimbat al Fecioarei; cercul imaginar este sugerat şi de gestică: Fecioara îşi întinde braţele către cele două personaje feminine care o încadrează şi care îi întorc gestul. Cu excepţia Fecioarei, personajele nu sunt identificate cu certitudine, dar este posibil ca la mâna stângă să fie Sf. Ana, avandu-l în spatele său pe Sf. Ioachim (respectiv mama şi tatăl Fecioarei), iar la mâna dreaptă Sf. Elisabeta, avându-l un pic mai în spate pe Sf. Zaharia (părinţii lui Ioan Botezătorul). Restul personajelor nimbate este alcătuit din trei siluete feminine care nu poartă văl, semn de feciorie şi două având capul acoperit, semn că au fost măritate. Perspectiva nu este respectată riguros, cele două structuri arhitecturale şi caroiajul podelei având puncte de fugă diferite, volumetria siluetelor este destul de uniformă, dar drapajele sunt indrăzneţe şi trăsăturile faciale mobile, individualizante cu umbrele atent accentuate


Titlu uniform:
Tema: Zidul fecioarelor
Denumire tematica: Sf. Zaharia
Subiect liber – cuvant cheie: Miniatură
Cota BAR: Ms. gr. 113