Sfânta Filofteia
Sfânta Filofteia a trăit la începutul secolului al XIII-lea la Târnovo (azi Veliko Târnovo), în Bulgaria, dar moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească, la Curtea de Argeş, în ultimii ani ai secolului al XIV-lea, sau în primii ai secolului următor.
Conform legendei sale hagiografice, aşa cum o ştim astăzi, Filofteia a fost fiică de ţărani şi se spune că mama sa ar fi fost româncă. Educată creştineşte încă de mică de mama sa, copila poartă un nume predestinat, Filofteia (Iubitoare de Dumnezeu). Ca în multe legende hagiografice de sfinţi şi sfinte copii sau adolescenţi, apare în scena mama vitregă ce îndepărtează dragostea paternă de viitoarea martiră şi supune copila la pedepse. Astfel încât, când Filofteia dă pomană hrana şi hainele pe care ar fi trebuit să le ducă tatălui său care muncea la câmp, acesta, într-un moment de mânie, aruncă cu toporul în ea, rănind-o la picior. Din această rană i se trage moartea şi trupul ei de copil de 12 ani nu se lasă ridicat din câmp, fiind greu ca o stâncă. Abia când este menţionată Curtea de Argeş din Ţara Românească în înşiruirea de biserici şi mânăstiri în care ar urma să fie ănmormântată, i s-a putut ridica trupul. (1386-1418).
Iconografic, Sf. Filofteia nu este reprezentată în canoanele bizantine şi post bizantine decât ca una din sfintele grupului de fecioare martire, fără atribute caracteristice. Doar în şcoala românească de frescari şi iconari ea are un canon propriu: apare, în picioare sau bust, ca o adolescentă cu capul gol, cu parul lung împletit în coadă lasată pe spate, cu ie, ilic sau vestă cu blăniţă, catrinţă lungă cu dungi verticale. Veșmintele sale sugerează costumul popular bulgăresc. Ea ţine în mână o cruce sau o ramură de palmier - atributul martirilor. În timp, modelul catrinţei s-a modificat, generalizându-se reprezentări de modele româneşti cu dungi orizontale. Apare din ce în ce mai frecvent toporul, instrument al martiriului. În reprezentări moderne, incorect din punct de vedere simbolic, capul este acoperit de un văl sau o maramă, ceea ce ar indica o femeie măritată, și nu o tânără fecioară.
Sfânta Filofteia a trăit la începutul secolului al XIII-lea la Târnovo (azi Veliko Târnovo), în Bulgaria, dar moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească, la Curtea de Argeş, în ultimii ani ai secolului al XIV-lea, sau în primii ai secolului următor.
Conform legendei sale hagiografice, aşa cum o ştim astăzi, Filofteia a fost fiică de ţărani şi se spune că mama sa ar fi fost româncă. Educată creştineşte încă de mică de mama sa, copila poartă un nume predestinat, Filofteia (Iubitoare de Dumnezeu). Ca în multe legende hagiografice de sfinţi şi sfinte copii sau adolescenţi, apare în scena mama vitregă ce îndepărtează dragostea paternă de viitoarea martiră şi supune copila la pedepse. Astfel încât, când Filofteia dă pomană hrana şi hainele pe care ar fi trebuit să le ducă tatălui său care muncea la câmp, acesta, într-un moment de mânie, aruncă cu toporul în ea, rănind-o la picior. Din această rană i se trage moartea şi trupul ei de copil de 12 ani nu se lasă ridicat din câmp, fiind greu ca o stâncă. Abia când este menţionată Curtea de Argeş din Ţara Românească în înşiruirea de biserici şi mânăstiri în care ar urma să fie ănmormântată, i s-a putut ridica trupul. (1386-1418).
Iconografic, Sf. Filofteia nu este reprezentată în canoanele bizantine şi post bizantine decât ca una din sfintele grupului de fecioare martire, fără atribute caracteristice. Doar în şcoala românească de frescari şi iconari ea are un canon propriu: apare, în picioare sau bust, ca o adolescentă cu capul gol, cu parul lung împletit în coadă lasată pe spate, cu ie, ilic sau vestă cu blăniţă, catrinţă lungă cu dungi verticale. Veșmintele sale sugerează costumul popular bulgăresc. Ea ţine în mână o cruce sau o ramură de palmier - atributul martirilor. În timp, modelul catrinţei s-a modificat, generalizându-se reprezentări de modele româneşti cu dungi orizontale. Apare din ce în ce mai frecvent toporul, instrument al martiriului. În reprezentări moderne, incorect din punct de vedere simbolic, capul este acoperit de un văl sau o maramă, ceea ce ar indica o femeie măritată, și nu o tânără fecioară.
