Sfântul Onufrie
Sihastrul Onufrie, uneori numit şi Onufrie cel Mare, care şi-a petrecut aproape întreaga sa viaţă în pustiul Tebaidei, este un exemplu pentru asceza sihaştrilor.
Conform legendei sale hagiografice, la care a contribuit şi textul cuviosului Pafnutie, episcop din Tebaida de Sus, care l-a vizitat şi l-a îngropat, Sf. Onufrie a fost închinat vieţii mănăstireşti imediat după botez. În copilărie, adorând o icoană a Fecioarei cu Pruncul, are parte de o serie de miracole ce reflectă literatura şi dezvoltarea doctrinei euharistice a primelor secole creştine. Ajuns în deşert este inițiat în sihăstrie de Ieremia, un bătrân sihastru. Retras într-o peşteră îndepărtată, nu mai vede nici o fiinţă omenească peste 70 de ani, până la sosirea cuviosului Pafnutie, ajuns la timp pentru a îi consemna moartea şi a îl îngropa.
Din punct de vedere iconografic, Sf. Onufrie este reprezentat îndeosebi ca ascet - cu trupul emaciat gol, acoperit doar cu o legătură de frunze în jurul şoldurilor. Ca semne ale vârstei sale venerabile se remarcă culoare albă a părului şi a bărbii sale lungi. Fruntea poate fi ridată.