EN

Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul)

Sfântul Grigorie, supranumit Dialogul datorită operei sale intitulate „Dialoguri” (o culegere de legende hagiografice italiene, cu un volum dedicat în întregime Sf. Benedict), a fost  Papă între 590 și 604.

Deși a fost papă doar 14 ani, a jucat un rol deosebit în reformarea liturghiei bisericii apusene cât și în cea a bisericii răsăritene, în efortul de evanghelizare al Britannie, în stilul muzical ecleziastic care îi poartă numele.

Din punct de vedere al iconografiei bizantine și post-bizantine, Sf. Grigorie cel Mare este, în majoritatea cazurilor, înfățișat frontal, în picioare sau bust, îmbrăcat în veșminte liturghice episcopale, dar nu poartă mitră. Este reprezentat ca un bărbat în vârstă, cu părul, scurt și rărit și barba lungă complet albe. Calviția pe care o arată poate fi un semn al vârstei dar și o tonsură catolică. Trăsăturile feței sunt severe și emaciate, gesturile sunt hieratice. El ține în mâna stângă Evanghelia și binecuvântează cu cea dreaptă.