EN

Evanghelistul Marcu scriind evanghelia

În miniaturile timpurii fundal este cel mai adesea neutru, folosindu-se cu precădere pigment opac auriu sau un fundal decorativ. În cursul timpului se dezvoltă o arhitectură înconjurătoare, cel mai adesea cea a unui studio de cărturar.

Personajul este prezentat aşezat sau în picioare în faţa unei mese, pe care apar diverse obiecte de scris. Tot pe blat apare adeseori deschisă o carte, sugerând Vechiul Testament cu textele profeţilor.

Personajul, îmbrăcat în tunică si un chiton, se concentrează asupra actului de a scrie.

Este infăţişat ca un barbat matur, cu barbă şi trăsături accentuate.

Nimbul este fie conturul, in culoare roşie sau neagră a unui cerc, care delimitează o zonă din fundalul auriu, fie un disc plat.

Cel mai adesea este însoţit de simbolul său caracteristic Leul, uneori purtând şi acesta nimb.