Curtea cerească
Temă iconografică originară din Occident, cunoscută în Italia post-bizantină încă din Duecento (sec. al XIII-lea, care înfăţişează Tronul celest înconjurat de ordinele îngereşti, profeţi şi sfinţi.
Tema porneşte de la textul Apocalipsei sfântului Ioan Teologul, (4:2-3, 4:4, 4:10-11, 5:9, 5:11). Identificarea celui aflat pe Tron cu Hristos şi prezenţa celor 12 apostoli aşezaţi în jurul acestuia s-a făcut prin textul evangheliei după Matei (19:28). Pe baza acestor texe s-au dezvoltat două teme iconografice:- Judecata de Apoi şi Curtea cerească, ambele reunind toţi sfinţii și ordinele îngerești în jurul „scaunului de domnie”, deşi fiecare temă are semnificaţii diferite. O altă sursă a temei ”Curții cerești” se regăseşte în portretele de donatori, temă prezentă în iconografia creștină încă din secolele timpurii, în care, în faţa unui personaj întronat, fie Fecioara cu Pruncul, fie Iisus, donatorul se închină fiind însoțit de unul sau mai mulți sfinți.
Ca temă de sine stătătoare „Curtea cerească” nu aparţine canonului bizantin, ea fiind preluată foarte rar şi relativ târziu din iconografia occidentală. Este, însă, parte integrantă a temei ”Judecății de Apoi”, unde, în registrele superioare apare reprezentat Paradisul, avându-l în centru pe Iisus Judecător întronat și înconjurat de diversele categorii de sfinți (apostoli, martiri, pustnici, etc.) și de diversele ordine îngerești. Dacă în arta occidentală tema are în general o compoziție relativ circulară, în arta bizantină se preferă, în general, dispunerea în registre suprapuse, populate cu sfinți cel mai adesea așezați pe tronuri, mai ales în cazul apostolilor. Cu rare excepţii, fundalul este într-o culoare neutră, adesea de aur, pentru a semnifica cadrul atemporal și paradisiac al temei.