RO



Evanghelistul Matei scriind evanghelia
vezi canoncompara canon
  
Title: [Tetraevangheliar];ilustraţie;Hagios Mathaios;
Printing and Publication Data: Muntele Athos (Măn. Simopetra) Sec. XIII
Physical Description: f. [9v], 168 x 120 mm
Descriptive Note: Ilustraţie în plină pagină, de formă rectangulară, reprezentând pe evanghelistul Matei în timp ce scrie. Imaginea se profilează pe fundal neutru din foiţă de aur, delimitată de un chenar lat, cu contur în cerneală brună, cu model de medalioane rotunde cu profile cvadrilobe de culoare albastră şi mici motive vegetale de culoare roşie în colţuri. Personajul este aşezat pe un scaun, în faţa unui dulap jos, cu uşi întredeschise. Partea superioară a dulapului este folosită ca masă de scris, pe ea aflându-se o călimară şi vasul de preparat cerneală. Deasupra dulapului se află un pupitru de lectură cu un sul de pergament desfăşurat, sugerând importanţa profeţiilor Vechiului Testament ca surse pentru evanghelia lui Matei. Acesta, sprijinindu-şi picioarele pe un suport specific copiştilor antici, scrie, aplecat, cu un stilus subţire pe codexul ţinut în braţe. Personajul este reprezentat frontal, cu capul în semiprofil şi supradimensionat faţă de corp. Trăsăturile feţei sunt severe, subliniate de tuşe întunecate şi de prezenţa ridurilor. Părul, tuns scurt şi barba sunt cărunte. Nimbul este reprezentat prin trasarea conturului său cu cerneala roşie pe fundalul aurit. Îmbrăcămintea e de tradiţie romană târzie: tunică albastru deschis şi chiton cenuşiu, ambele drapate cu volumetrie schematică. Costumul este completat cu sandale romane, abia schiţate. Deasupra capului personajului este înscripţia în caractere greceşti "Hagios Mathaios", în cerneală neagră.


Physical Descriptive Note: Suport de hârtie cu foiţă de aur, coloranţi şi pigmenţi minerali şi vegetali
Uniform Title: Four Gospels, Mt. Athos, 13th. cent.
Subject – Personal Name: Matthew
Subject – Keyword: Seated portrait, Evangelist, Illumination,
B.A.R. Call No: Ms. gr. 1175


Autoritate
Name: Matei;Apostol şi Evanghelist;secolul I;
Biographical note: Unul din cei doisprezece apostoli aleşi de Iisus, numit "Levi fiul lui Alfeu" înainte de convertire
Other names: Sfântul Matei Apostol şi Evanghelist secolul I Matthew Apostle 1st.cent.