EN



Evanghelistul Ioan scriind evanghelia - in peisaj
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Tetraevangheliar;ilustraţie;<H>agios Ioan;
Descriere fizică: f. [194v], 165 x 260 mm
Notă descriptivă: Ilustraţie în plină pagină, de formă rectangulară, împărţită în două registre. În registrul superior apare o arcadă surmontată de o mască leonină şi flancată de câte un leu rampant, pe fond de vrejuri şi frunze de acant. În registrul inferior, într-un chenar elaborat de elemente arhitecturale (multiple arcade susţinute de coloane scurte, ornamentate cu frunze de acant, având bazele decorate cu panouri rectangulare, cu motive vegetale şi măşti groteşti) este reprezentat evanghelistul Ioan. Personajul, desculţ, este aşezat pe un scaun cu spătar văzut într-o perspectivă aeriană, inegală cu cea în care este prezentat evanghelistul, dar similară cu cea a mesei aflată în faţa acestuia. Ioan ţine cu mâna dreaptă un codex închis, care se sprijină parţial şi pe blatul mesei, în timp ce arată cu măna stângă spre un al doilea codex închis, plasat pe un pupitru de lectură. Cele două codexuri reprezintă cele două opere ale acestuia, Evanghelia după Ioan şi Apocalipsa Sfântului Ioan teologul.

Personajul este reprezentat în semiprofil, cu capul întors, privind peste umăr spre sursa Revelaţiei: colţul stânga sus al registrului reprezintă deschiderea cerurilor ca o masă de nori şi coborârea reveleţiei sub formă de raze. Trăsăturile ridate ale feţei şi barba lungă, până pe piept, atestă vârsta înaintată a personajului. Părul este scurt, ondulat, dar prezent doar în zonele laterale ale capului. Nimbul este reprezentat ca un disc plat, lipsit de contur, lasat în culoarea suportului, cu o decoraţie punctiformă care sugerează strălucirea aurului tipică pentru reprezentările nimburilor. Diametrul nimbului este dublat de raze. Ioan este îmbrăcat într-o tunică cu mânecă lungă şi chiton, ambele drapate. La picioarele personajului, culcat pe un postament rectangular, este reprezentat un leu nimbat, ca simbol al evanghelistului. Cadrul arhitectural al compoziţiei, reprezentările leonine şi detalii din desenul personajului denotă influenţe occidentale profunde.

Atribuirea este eronată deoarece leul este simbolul evanghelistului Marcu, în timp ce vulturul este atributul evanghelistului Ioan. Cele două simboluri zoomorfe au fost inversate în ilustraţiile de la f.76v şi f. 194v.


Notă privind descrierea fizică: Xilogravură.
Titlu uniform: Tetraevangheliar, Ucraina, 1604
Subiect – nume de persoana: Ioan
Subiect liber – cuvant cheie: Portret aşezat, Evanghelist, Miniatură
Cota BAR: Ms. sl. 17


Autoritate
Nume: Ioan;Apostol şi Evanghelist;m. spre sfârşitul secolului I;
Notă biografică: Scrieri: Evanghelia după Ioan; Apocalipsa; trei Epistole soborniceşti
Alte variante la nume: Sfântul Ioan Apostol şi Evanghelist m. spre sfârşitul secolului I Ioan Teologul Apostol şi Evanghelist m. spre sfârşitul secolul