EN



Titlu: Miscelaneu religios;ilustraţie;Admirația îngerilor;
Date de publicare: f. l. Sec. XVII
Descriere fizică: f. 16, 81 x 99 mm
Notă descriptivă: Ilustraţie dreptunghiulară, plasată în partea superioară a paginii. Ilustrația îl înfățișează pe Iisus înconjurat și adorat de îngeri. Din punct de vedere iconografic, schema compozițională este una adaptată după cea a reprezentărilor catolice ale dogmei Imaculatei Concepțiuni: personajul este plasat central, în picioare, frontal, înconjurat de cercul admirator al îngerilor (unii în formă de putti - varianta mai mult sau mai puțin echivalentă în catolocism pentru heruvimi). Tot din reprezentările catolice provin atât norii pufoși pe care plutesc îngerii, cât și fundalul albastru, ceresc. Pentru lumea bizantină și post-bizantină, Iisus înconjurat de îngeri apare în general în teme mai complexe, precum Judecata de Apoi, Înălțarea, etc, dar schema iconografică este sensibil diferită: Iisus este aproape fară excepție așezat fie pe un tron, fie pe un nor, este înconjurat de mandorlă (eliptică sau sferică) și de îngeri aflați în afara mandorlei. De remarcat la imaginea de față că deși sugerează o acțiune aflată în afara timpului și spațiului, imperativul perspectivei a dus la apariția unui paviment din dale, sub forma unui drum cu punctul de fugă plasat în spatele lui Iisus care calcă pe el. Perspectiva corectă, umbrele sunt bine marcate, compoziția bine planificată și gestica sugestivă denotă influența Renașterii italiene.


Titlu uniform:
Tema: Adorația îngerilor
Denumire tematica: Iisus Hristos
Subiect liber – cuvant cheie: Miniatură
Cota BAR: Ms. gr. 113