vezi canon
compara canon
Titlu: Cartea sfântului Efrem Siriianul ce să cheamă pre limba rumânească Parenisis, iar parenisis să tâlcuiaşte poveaste, mângâiare, cearere, învăţătură, spune<re> în multe chipuri de folosire;ilustraţie;[Scene din viaţa lui Iosif];
Date de publicare: Mănăstirea Hurez 1757
Descriere fizică: f. 181r, 250 x 70 mm
Notă descriptivă: Ciclu de patru scene unite, pe verticală, într-o bandă narativă, plasată în dreapta textului. Scenele, de sus în jos, ilustrează "Iosif vândut de fraţii săi", "Iosif şi nevasta lui Potifar", "Iosif interpretând visele" şi, posibil, "Iosif primindu-şi frațíi la masă". Temele nu sunt dintre cele frecvent reprezentate în arta bizantină şi post-bizantină, nefiind incluse în ciclul iconografic al decoraţiei bisericeşti şi nefiind nici adaptabile cultului icoanelor; excepţie face doar "Iosif şi nevasta lui Potifar" care a apărut, infrecvent, în mozaicuri parietale timpurii, unde se punea accent pe apropierile alegorice dintre figura lui Iosif cel credincios judecat pe nedrept şi Iisus. Din punct de vedere compoziţional, scenele sunt încadrate de câte un chenar rectangular, prezintă fundaluri elaborate şi o tendinţă spre construcţie perspectivală corectă, chiar dacă uneori contradictorie prin apariţia mai multor puncte de fugă. Personajele au o volumetrie realistă, dar trăsăturile faciale sunt minime, imobile şi lipsite de expresivitate.
Prima scenă, "Iosif vândut de fraţii săi", ilustrează capitolul 37:20-28 din Geneză, reunind într-o singură imagine o intreagă desfăşurare narativă: aruncarea tânărului Iosif în groapă, apariţia caravenei de madianţi, decizia fraţilor de a îl vinde rob. Într-un peisaj stâncos schematic, dar viguros construit din câteva tuşe, este localizată, în prim-plan, în colţul din dreapta o crevasă adâncă. Aceasta are gură foarte neregulată şi colţoasă, pentru a sublinia faptul că este o structură naturală întâmplătoare şi pentru a se distanţa de reprezentările iconografice în care Iosif este aruncat într-un puţ gol de apă (Gen. 37: 24). Iosif, în groapă, apare văzut aproape în totalitate şi egal luminat şi este încă susţinut de mâinile sale împreunate de către unul din fraţi. El apare îmbrăcat similar cu fraţii săi, aparent nedezbrăcat de "haina cea pestriţă" (Gen. 37: 23). Grupul fraţilor, în număr de cinci, gesticulează energic în prim-planul imaginii, de la cei doi fraţi care îl coboară pe Iosif în groapă la Iuda care indică spre caravana din fundal şi propune sa-l vândă rob. Cu excepţia lui Iosif, toate personajele, atât madianţii cât şi fiii lui Iacov, poartă pălării înalte, cu calota rotundă şi marginile rasfrânte, aparent un ecou târziu şi denaturat al Judenhut-ului - ”pălăria evreiască” - din arta occidentală.
A doua scenă reuneşte două episoade consecutive, "Iosif şi nevasta lui Potifar"(Gen. 39:7-12) şi "Nevasta lui Potifar acuzându-l pe Iosif" (Gen. 37: 16-19) episoade separate scenic atât prin jocul de planuri, cât şi prin încadrarea lor în limitele unor structuri arhitectonice. Ambele episoade sunt unite prin plasarea lor într-un cadru arhitectural, interior - atriu, cu paviment din plăci rectangulare şi, în fundal, un zid de incintă cu deschideri mici spre exterior. Partea dreaptă a imaginii este ocupată de o structură tip ciboriu, sub care este plasat lateral, parțial ascuns de silueta feminină, un jilţ rectangular, fără spătar. Nevasta lui Potifar este surprinsă ridicându-se de pe jilţ şi apucând, cu braţele întinse, haina lui Iosif, smulgându-i-o de pe umeri. Ea este îmbrăcată similar personajelor masculine, într-o tunică lungă, cu mâneci strâmte şi un aparent kolpos la talie. Nici la nivelul capului personajul nu se diferenţiază de cele masculine, având acelaşi păr scurt şi buclat ca şi Iosif şi aceleaşi trăsături faciale minimale. Pentru a îi sublinia rangul înalt în societatea egipteană, nevasta lui Potifar poartă pe cap o coroană de model occidental, accesoriu decorativ infrecvent prezent în iconografia temei. Spre a marca caracterul cinetic al scenei, Iosif, surprins în fugă, este reprezentat uşor mărit faţă de personajul feminin, sugerând că se află mai aproape de privitor. El apare ca un tânăr imberb, cu păr scurt şi buclat.
În planul îndepărtat, în partea stângă a imaginii, o arcadă semicirculară amplă, susţinută pe coloane şi având draperia strânsă pe una din acestea, deschide un cubiculum înălţat de la pavimentul curţii, pe o scenă de la care cade un material drapat până la paviment. În cadrul cubicumului sunt plasate două personaje: nevasta lui Potifar, îngenunchiată în faţa soţului său, ridicând spre acesta haina lui Iosif și Potifar, purtând coroană şi o robă de tradiţie bizantină, tronconică, lungă până la glezne, deschisă în faţă, cu gulerul, poala şi marginile dublate de alt material.
A treia scenă este plasată într-un cadru arhitectural asemănător descrier celei anterioare, dar trebuie remarcat incongruentul peisaj cu pământ şi iarbă din prim-plan, n care sunt plasate cele trei personaje. Acestea, comod aşezate pe perne, sunt surprinse gesticulând. Cel mai probabil scena reprezintă episodul în care Iosif, întemniţat alături de brutarul şi paharnicul faraonului, le interpretează visele (Gen. 40: 3-19). Personajele sunt îmbrăcate identic, cu tunici lungi, mâneci strâmpte, bande decorative la guler şi poartă, ca acoperământ de cap, pălăriile tip Judenhut, amintite în cazul primei scene.
Ultima scenă pare a ilustra fie Gen. 43 : 15-26, episodul în care Iosif îşi primeşte fraţii ce nu îl recunosc la masă, fie Gen. 46: 29-31, episodul primirii patriarhului Iacob şi a fiilor săi de către Iosif în Egipt, existând argumente pro şi contra faţă de ambele lecturi. Totuşi, considerăm a două atribuire mai pertinentă, fiind o alegere logică într-o selecţie a celor mai semnificative patru scene din viaţa lui Iosif.
Astfel, în faţa intrării unei clădiri impozante, aşteaptă Iosif, îmbrăcat somptuos, semn al poziției sociale, într-o robă de tradiţie bizantină, tronconică, lungă până la glezne, deschisă în faţă, cu gulerul, poala şi marginile dublate de alt material, coroană de model occidental pe cap. Acesta face un gest de întâmpinare, cu braţele întinse spre familia sa care se apropie din stânga imaginii. Gestul este imitat şi de suita sa de trei persoane, toate purtând căciuli înalte, cu calotă rotundă şi margini răsfrănte - posibil Judenhut-ul invocat şi în scenele anterioare, însă diferit îmbracate. Personajul aflat în spatele lui Iosif poartă tot o robă de rang, în timp ce ultimile două par a purta doar câte o tunică simplă, lungă, mulată pe corp şi cu mâneci strâmte. Grupul evreilor pare a se apropia uşor temător,după cum indică poziția mâinilor lipite de trup, în zona toracelui. Personajele nu sunt diferenţiate ca vârstă sau statut, fiind individualizate doar prin mici detalii vestimentare sau de coafura.
Titlu uniform: Cartea sfântului Efrem Siriianul, Măn. Hurez, 1757
Tema: Iosif primindu-şi fraţii la masă
Subiect liber – cuvant cheie: Scenă biblică, Ciclu narativ, Patriarh, Miniatură
Responsabilitate primara - autor: Ghedeon monah copist
Responsabilitate secundara: Athanasie ieromonah patron.
Cota BAR: Ms. rom. 2092
Date de publicare: Mănăstirea Hurez 1757
Descriere fizică: f. 181r, 250 x 70 mm
Notă descriptivă: Ciclu de patru scene unite, pe verticală, într-o bandă narativă, plasată în dreapta textului. Scenele, de sus în jos, ilustrează "Iosif vândut de fraţii săi", "Iosif şi nevasta lui Potifar", "Iosif interpretând visele" şi, posibil, "Iosif primindu-şi frațíi la masă". Temele nu sunt dintre cele frecvent reprezentate în arta bizantină şi post-bizantină, nefiind incluse în ciclul iconografic al decoraţiei bisericeşti şi nefiind nici adaptabile cultului icoanelor; excepţie face doar "Iosif şi nevasta lui Potifar" care a apărut, infrecvent, în mozaicuri parietale timpurii, unde se punea accent pe apropierile alegorice dintre figura lui Iosif cel credincios judecat pe nedrept şi Iisus. Din punct de vedere compoziţional, scenele sunt încadrate de câte un chenar rectangular, prezintă fundaluri elaborate şi o tendinţă spre construcţie perspectivală corectă, chiar dacă uneori contradictorie prin apariţia mai multor puncte de fugă. Personajele au o volumetrie realistă, dar trăsăturile faciale sunt minime, imobile şi lipsite de expresivitate.
Prima scenă, "Iosif vândut de fraţii săi", ilustrează capitolul 37:20-28 din Geneză, reunind într-o singură imagine o intreagă desfăşurare narativă: aruncarea tânărului Iosif în groapă, apariţia caravenei de madianţi, decizia fraţilor de a îl vinde rob. Într-un peisaj stâncos schematic, dar viguros construit din câteva tuşe, este localizată, în prim-plan, în colţul din dreapta o crevasă adâncă. Aceasta are gură foarte neregulată şi colţoasă, pentru a sublinia faptul că este o structură naturală întâmplătoare şi pentru a se distanţa de reprezentările iconografice în care Iosif este aruncat într-un puţ gol de apă (Gen. 37: 24). Iosif, în groapă, apare văzut aproape în totalitate şi egal luminat şi este încă susţinut de mâinile sale împreunate de către unul din fraţi. El apare îmbrăcat similar cu fraţii săi, aparent nedezbrăcat de "haina cea pestriţă" (Gen. 37: 23). Grupul fraţilor, în număr de cinci, gesticulează energic în prim-planul imaginii, de la cei doi fraţi care îl coboară pe Iosif în groapă la Iuda care indică spre caravana din fundal şi propune sa-l vândă rob. Cu excepţia lui Iosif, toate personajele, atât madianţii cât şi fiii lui Iacov, poartă pălării înalte, cu calota rotundă şi marginile rasfrânte, aparent un ecou târziu şi denaturat al Judenhut-ului - ”pălăria evreiască” - din arta occidentală.
A doua scenă reuneşte două episoade consecutive, "Iosif şi nevasta lui Potifar"(Gen. 39:7-12) şi "Nevasta lui Potifar acuzându-l pe Iosif" (Gen. 37: 16-19) episoade separate scenic atât prin jocul de planuri, cât şi prin încadrarea lor în limitele unor structuri arhitectonice. Ambele episoade sunt unite prin plasarea lor într-un cadru arhitectural, interior - atriu, cu paviment din plăci rectangulare şi, în fundal, un zid de incintă cu deschideri mici spre exterior. Partea dreaptă a imaginii este ocupată de o structură tip ciboriu, sub care este plasat lateral, parțial ascuns de silueta feminină, un jilţ rectangular, fără spătar. Nevasta lui Potifar este surprinsă ridicându-se de pe jilţ şi apucând, cu braţele întinse, haina lui Iosif, smulgându-i-o de pe umeri. Ea este îmbrăcată similar personajelor masculine, într-o tunică lungă, cu mâneci strâmte şi un aparent kolpos la talie. Nici la nivelul capului personajul nu se diferenţiază de cele masculine, având acelaşi păr scurt şi buclat ca şi Iosif şi aceleaşi trăsături faciale minimale. Pentru a îi sublinia rangul înalt în societatea egipteană, nevasta lui Potifar poartă pe cap o coroană de model occidental, accesoriu decorativ infrecvent prezent în iconografia temei. Spre a marca caracterul cinetic al scenei, Iosif, surprins în fugă, este reprezentat uşor mărit faţă de personajul feminin, sugerând că se află mai aproape de privitor. El apare ca un tânăr imberb, cu păr scurt şi buclat.
În planul îndepărtat, în partea stângă a imaginii, o arcadă semicirculară amplă, susţinută pe coloane şi având draperia strânsă pe una din acestea, deschide un cubiculum înălţat de la pavimentul curţii, pe o scenă de la care cade un material drapat până la paviment. În cadrul cubicumului sunt plasate două personaje: nevasta lui Potifar, îngenunchiată în faţa soţului său, ridicând spre acesta haina lui Iosif și Potifar, purtând coroană şi o robă de tradiţie bizantină, tronconică, lungă până la glezne, deschisă în faţă, cu gulerul, poala şi marginile dublate de alt material.
A treia scenă este plasată într-un cadru arhitectural asemănător descrier celei anterioare, dar trebuie remarcat incongruentul peisaj cu pământ şi iarbă din prim-plan, n care sunt plasate cele trei personaje. Acestea, comod aşezate pe perne, sunt surprinse gesticulând. Cel mai probabil scena reprezintă episodul în care Iosif, întemniţat alături de brutarul şi paharnicul faraonului, le interpretează visele (Gen. 40: 3-19). Personajele sunt îmbrăcate identic, cu tunici lungi, mâneci strâmpte, bande decorative la guler şi poartă, ca acoperământ de cap, pălăriile tip Judenhut, amintite în cazul primei scene.
Ultima scenă pare a ilustra fie Gen. 43 : 15-26, episodul în care Iosif îşi primeşte fraţii ce nu îl recunosc la masă, fie Gen. 46: 29-31, episodul primirii patriarhului Iacob şi a fiilor săi de către Iosif în Egipt, existând argumente pro şi contra faţă de ambele lecturi. Totuşi, considerăm a două atribuire mai pertinentă, fiind o alegere logică într-o selecţie a celor mai semnificative patru scene din viaţa lui Iosif.
Astfel, în faţa intrării unei clădiri impozante, aşteaptă Iosif, îmbrăcat somptuos, semn al poziției sociale, într-o robă de tradiţie bizantină, tronconică, lungă până la glezne, deschisă în faţă, cu gulerul, poala şi marginile dublate de alt material, coroană de model occidental pe cap. Acesta face un gest de întâmpinare, cu braţele întinse spre familia sa care se apropie din stânga imaginii. Gestul este imitat şi de suita sa de trei persoane, toate purtând căciuli înalte, cu calotă rotundă şi margini răsfrănte - posibil Judenhut-ul invocat şi în scenele anterioare, însă diferit îmbracate. Personajul aflat în spatele lui Iosif poartă tot o robă de rang, în timp ce ultimile două par a purta doar câte o tunică simplă, lungă, mulată pe corp şi cu mâneci strâmte. Grupul evreilor pare a se apropia uşor temător,după cum indică poziția mâinilor lipite de trup, în zona toracelui. Personajele nu sunt diferenţiate ca vârstă sau statut, fiind individualizate doar prin mici detalii vestimentare sau de coafura.
Titlu uniform: Cartea sfântului Efrem Siriianul, Măn. Hurez, 1757
Tema: Iosif primindu-şi fraţii la masă
Subiect liber – cuvant cheie: Scenă biblică, Ciclu narativ, Patriarh, Miniatură
Responsabilitate primara - autor: Ghedeon monah copist
Responsabilitate secundara: Athanasie ieromonah patron.
Cota BAR: Ms. rom. 2092
