EN



Evanghelistul Luca scriind evanghelia
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Tolkovanie Četveroevangeliję;ilustraţie;Sfântul evanghelist Luca;
Date de publicare: Moldova Sec. XVI-XVII
Descriere fizică: f. 124v, 190 x 139 mm
Notă generală: Ilustraţie perfect asemănătoare, din punct de vedere al compoziţiei şi gesticii personajului, în manuscrisul slavon cu cota ms.sl.13, f.144v. Manuscrisul de față este, din punct de vedere al ilustrației, o copie al celui de la cota ms.sl.13.
Notă descriptivă: Ilustraţie în plină pagină, de formă rectangulară, reprezentând pe Evanghelistul Luca, scriind. Imaginea se profilează pe fundal în tentă plată, de un albastru de lapis lazuli pe care se desfășoară o arhitectură convenţională: două turnuri, cu un zid opac între ele, sugerând un spaţiu închis de tip monahal. Personajul este aşezat pe o banchetă trapezoidală cu spătar semicircular, fiind reprodusă într-o perspectivă tipic bizantină. Din blatul banchetei se înalţă un pupitru de lectură pe care stă deschis un codex.

Evanghelistul Luca, reprezentat în semiprofil, îşi sprijină picioarele pe un suport specific copiştilor antici, înclinat într-un unghi ascuţit, şi scrie, aplecat, pe un sul ce se desfășoară spre picioarele sale. Trăsăturile feţei sunt convenționale, cu riduri marcate pe frunte. Ochii mici, codaţi. Părul scurt ca și barba tăiată în jurul obrajilor sunt brunete, subliniind vârsta matură, dar încă înfloritoare a evanghelistului. Nimbul este reprezentat ca un disc plat aurit, cu contur negru. Îmbrăcămintea e de tradiţie romană târzie: tunică cu mânecă lungă şi chiton, ambele drapate cu volumetrie schematică. În faţa personajului, la nivelul podelei, este reprezentat un taur, simbolul evanghelistului Luca. Taurul, proporţional de trei ori mai mic decât evanghelistul, ţine un sul de pergament desfăşurat pentru a sugera raporturile evangheliei lui Luca cu profeţiile din Vechiul Testament.


Titlu uniform: Tetraevangheliar, Moldova, sec. XVI-XVII
Subiect – nume de persoana: Luca
Subiect liber – cuvant cheie: Portret așezat, Miniatură, Evanghelist
Cota BAR: Ms. sl. 812


Autoritate
Nume: Luca;Evanghelist;secolul I;
Notă biografică: Scrieri: Evanghelia după Luca; Faptele Apostolilor; legenda spune că a pictat prima icoană a Maicii Domnului
Alte variante la nume: Sfântul Luca Evanghelist secolul I Luke Evangelist 1st. cent.