EN



Evanghelistul Matei scriind evanghelia
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Tolkovanie Četveroevangeliję;ilustraţie;Sfântul evanghelist Matei;
Date de publicare: Moldova Sec. XVI-XVII
Descriere fizică: f. 6v, 200 x 137 mm
Notă generală: Ilustraţie perfect asemănătoare, din punct de vedere al compoziţiei şi gesticii personajului, în manuscrisul slavon cu cota ms.sl.13, f.6v. Manuscrisul de față este, din punct de vedere al ilustrației, o copie al celui de la cota ms.sl.13
Notă descriptivă: Ilustraţie în plină pagină, de formă rectangulară, reprezentând pe evanghelistul Matei scriind. Imaginea se profilează pe fundal în tentă plată, de un albastru de lapis lazuli pe care se desfășoară o arhitectură convenţională: două turnuri înalte, cu un zid între ele, sugerând un spaţiu închis de tip monahal. Personajul este aşezat pe o banchetă trapezoidală ce spătar semicircular, fiind reprodusă într-o perspectivă tipic bizantină. Partea superioară a banchetei este folosită ca masă de scris, pe ea aflându-se un vas mic drept călimară, vasul de preparare a cernelii şi un cuţit pentru răzuit pergamentul. Din blatul banchetei se înalţă un pupitru de lectură cu un sul de pergament desfăşurat, sugerând importanţa profeţiilor Vechiului Testament ca surse pentru evanghelia lui Matei.

Evanghelistul Matei, reprezentat în semiprofil, îşi sprijină picioarele pe un suport specific copiştilor antici, înclinat într-un unghi ascuţit, şi pare a scrie, aplecat, în codexul ţinut în braţe (stilusul existent în ms. sl.13 aici lipsește). Trăsăturile feţei sunt convenționale. Ochii mici, codaţi. Părul scurt şi barba sunt cărunte. Nimbul este reprezentat ca un disc plat aurit, cu contur negru. Îmbrăcămintea e de tradiţie romană târzie: tunică cu mânecă lungă şi chiton, ambele drapate cu volumetrie schematică. În spatele personajului, privindu-l peste umăr şi dictându-i, este reprezentat un înger, simbolul caracteristic al evanghelistului Matei. Îngerul, proporţional de două ori mai mic. Aripile îngerului sunt mari, puternice şi extinse. Gestul mâinii, cu degetul arătător extins peste umărul evanghelistului, subliniază transmiterea inspiraţiei divine. Nimbul îngerului este reprezentat fragmentar, parţial acoperit de cel al evanghelistului, într-o sugestie perspectivală care îl plasează într-un plan mai îndepărtat.


Titlu uniform: Tetraevangheliar, Moldova, sec. XVI-XVII
Subiect – nume de persoana: Matei
Subiect liber – cuvant cheie: Portret așezat, Miniatură, Evanghelist
Cota BAR: Ms. sl. 812


Autoritate
Nume: Matei;Apostol şi Evanghelist;secolul I;
Notă biografică: Unul din cei doisprezece apostoli aleşi de Iisus, numit "Levi fiul lui Alfeu" înainte de convertire
Alte variante la nume: Sfântul Matei Apostol şi Evanghelist secolul I Matthew Apostle 1st.cent.