EN



Dumnezeu Sabaot
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Pomeanec al sfintei şi dumnezeeştii besearici ce să numeaşte a lui Şărban Vodă, carea mai nainte fiind de lemn acum din temelie s-au înălţat, iar de viţa acelui răposat ctitor, adecă de dumnealui pan Părvul Cantacozino vel dvornic cu zidire de piatră temeinică, după cum să veade, şi cu toată podoaba înfrumuseţându-să;ilustrație;în zilele prealuminatului, preaînălţatului, binecredinciosului şi de Hristos iubitoriu Domnului nostru Ioan Costandin Nicolae Voevod;purtând cârma pravoslaviei preasfinţitul Mitropolit al Ungrovlahiei chir Grigorie la anii de la mântuirea Lumii 1763, ghenar 3;Portal susţinut de îngeri cu Dumnezeu Savaot;
Descriere fizică: f. 1r, 273 x 190 mm
Notă generală: Ilustrație asemănătoare cu ms.rom. 2592, f 1r.
Notă descriptivă: Desen pentru pagina de titlu, în peniţă, cu cerneală neagră, colorată cu pigmenţi netransparenţi tip guaşe. Desenul inscriptibil intr-o formă rectangulară, prezentând un ancadrament de portal sprijinit de doi îngeri. Aceștia, reprezentaţi sub formă de cariatide, sunt desenaţi din semiprofil și ţin în mâna din planul îndepărtat câte un "globus cruciger", deşi globurile reprezentate în ilustraţie sunt lipsite de crucile care ar trebui să le surmonteze. Îngerii, prezentați păşind, sunt identici, ilustrați simetric în oglindă, cu trăsături schematice ale feţei: păr lung, prins la spate. Ei sunt îmbrăcaţi în tunici lungi cu margini late și aurite, mulate pe formele anatomice. Încălțămintea, tipică arhanghelilor, constă din cizme înalte, mulate, de tip militar. Nimburile apar ca discuri plate în cerneală de aur cu contur punctat în peniţă, iar aripile sunt aripi mari de vultur.

În partea superioară a ilustraţiei, în mijlocul antablamentului ale cărui margini le depaşeşte, este reprezentat un medalion circular cu linia de contur dublă, înconjurat de o decoraţie geometrico-vegetală. În medalion este reprezentat Dumnezeu Savaot plutind pe nori, ținând în mâna dreaptă, întinsă lateral, sceptrul și binecuvântând cu mâna stângă ridicată. Dumnezeu este reprezentat ca un bătrân cu trăsături severe, păr alb, lung revărsat pe spate şi barbă lăsată pe piept. Nimbul este complex: un disc plat aurit peste care este desenată o stea cu opt colţuri, construită din suprapunerea a două pătrate cu contur dublu (trei din colțurile inferioare sunt ascunde se umeri). În dreptul capului personajului este inscripţia în cerneală de aur cu caractere chilirice "Savaot Dumnezeu".

Între montanţii porţii, text cu caractere chilirice identificând autorul şi titlul operei.


Titlu uniform: Pomelnicul Bisericii Şerban Vodă, Bucureşti, 1763
Subiect liber – cuvant cheie: Miniatură
Responsabilitate primara - autor: Flor preot ?-1770? copist ilustr.
Cota BAR: Ms. rom. 3445