EN



Evanghelistul Luca scriind evanghelia
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Tolkovanie Četveroevangeliję;ilustraţie;O Hagios Loukas;
Date de publicare: Ţara Românească 1703
Descriere fizică: f. [138v], 230 x 145 mm
Notă descriptivă: Xilogravură în plină pagină, de formă rectangulară, reprezentând pe Evanghelistul Luca. În chenarul rectangular apare un medalion oval, delimitând un cadru simetric ornamentat cu motive tipic baroce, volute aparent metalice, folosite adesea la decorarea scuturilor heraldice aplicate pe arhitecturi sau la cartuşele materialelor cartografice. În medalionul oval, ca un ax vertical al acestuia, Evanghelistul Luca este reprezentat frontal, în picioare, dar cu capul din semiprofil, având în stânga sa un taur (atributul identificator al acestui Evanghelist) şi în dreapta o masă de scris, pe ea aflându-se o clepsidră, un cuţit pentru răzuit pergamentul, o călimară, un codex închis şi un altul deschis, acestea sugerând inspiraţia vetero-testamentară pentru Evanghelia după Luca.

Evanghelistul Luca, reprezentat în picioare, ţine cu mâna stângă un codex deschis, pe care îl strânge la piept. În mâna dreapta ţine o pană. Trăsăturile feţei sunt severe, cu arcadele ochilor puternic conturate, ochii mici, spâncene groase şi intens negre. Părul, lung, buclat, revărsat pe umeri, mustaţa şi barba sunt înspicate cu alb. Nimbul este reprezentat ca un disc plat, cu contur negru. Îmbrăcămintea este de tradiţie romană târzie: tunică cu mânecă scurtă şi chiton, ambele drapate. În stânga personajului, cu privirea îndreptată în afara ilustraţiei, direct spre spectator, este reprezentat un taur, simbolul caracteristic al Evanghelistului Luca. Taurul este întins pe podea şi lipsit de aripi. Nimbul lipseşte, ca şi la celelalte simboluri ale evangheliştilor din acest Tetraevangheliar. În plan secund se profilează o arhitectură convenţională, renascentistă: ziduri profilate cu pilaştrii pătraţi având capitele corintice, nişă cu arc semicircular în care este plasat un vas cu flori, arcadă semicirculară (în extrema stângă) sprijinită pe pilaştrii cu capitele dorice care se deschide spre un peisaj deluros.

Deasupra evanghelistului, lângă linia de contur a medalionului, un sul desfăşurat purtând inscripţia grecească, dar cu caractere slavone "O Hagios Loukas".


Notă privind descrierea fizică: Xilogravură.
Titlu uniform: Tâlcul evangheliilor, Ţara Românească, 1703
Subiect – nume de persoana: Luca
Denumire tematica: Luke the Evangelist
Subiect liber – cuvant cheie: Portret, Evanghelist, Miniatură
Responsabilitate secundara: Antim Ivireanul mitropolit al Ungrovlahiei 1650-1716
Cota BAR: Ms. sl. 206


Autoritate
Nume: Luca;Evanghelist;secolul I;
Notă biografică: Scrieri: Evanghelia după Luca; Faptele Apostolilor; legenda spune că a pictat prima icoană a Maicii Domnului
Alte variante la nume: Sfântul Luca Evanghelist secolul I Luke Evangelist 1st. cent.