EN



Evanghelistul Ioan scriind evanghelia - in peisaj
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Theofilact Vulgarias adecă Tâlcuirea sa ce face la Sfânta şi Dumnezeiasca Ev<an>ghelie;ilustraţie;1764;Evanghelistul Ioan;
Descriere fizică: f. 451v, 244 x 161 mm
Notă generală: Ilustraţie identică cu cea din Ms. Rom. 2958, f. 401v, de acelaşi autor. Diferenţele constau doar în absenţa accentelor de aur de pe nimburi şi de pe călimară.
Notă descriptivă: Laviu în cerneală, ilustraţie în plină pagină, cu un chenar rectangular în cerneală neagră, reprezentându-l pe evanghelistul Ioan primind inspiraţia divină. Acesta este înfăţişat frontal, aşezat o costişă stâncoasă, ţinând cu mâna stângă un codex deschis şi în dreapta pana. Alături de el, pe stâncă, se află o călimară închisă. Evanghelistul îşi întoarce capul spre dreapta, privind spre înalt, unde cerul întunecat se deschide, norii se dau la o parte şi graţia divină coboară sub forma unei raze puternice de lumină. Ioan este reprezentat ca un bărbat în vârstă, cu părul alb, scurt şi ondulat, barba albă revărsată pe piept, ochi cu arcade puternice şi privire introspectivă, nas drept. Este îmbrăcat într-o tunică lungă şi o mantie drapată de la talie în jos. Picioarele desculțe se sprijină, unul pe stâncă, celălalt, flexat, pe marginea inferioară a codexului. Nimbul este un disc plat, lasat necolorat în albul hârtiei. Deasupra personajului, pe suprafaţa razei de lumină se află o inscripţie prescurtată, cu caractere chilirice care identifică personajul: ”Sfântul Ioanni evang”. Identificarea este dublată şi de prezenţa vulturului, simbol al acestui evanghelist

Tipul de ecleraj, cu puternice efecte de clar obscur, ca şi tipul de drapare a mantiei peste picioarele sfântului sugerează o puternică influenţă a artei ocidentale, în special a renaşterii târzii şi barocului italian.


Notă privind descrierea fizică: Desen în peniţă cu cerneală neagră, laviu de cerneală neagră
Titlu uniform: Tâlcul evangheliilor, Ţara Românească, 1764
Subiect – nume de persoana: Ioan
Subiect liber – cuvant cheie: Portret, Miniatură
Responsabilitate primara - autor: Flor preot ?-1770? copist, ilustr.
Cota BAR: Ms. rom. 2592


Autoritate
Nume: Ioan;Apostol şi Evanghelist;m. spre sfârşitul secolului I;
Notă biografică: Scrieri: Evanghelia după Ioan; Apocalipsa; trei Epistole soborniceşti
Alte variante la nume: Sfântul Ioan Apostol şi Evanghelist m. spre sfârşitul secolului I Ioan Teologul Apostol şi Evanghelist m. spre sfârşitul secolul