EN



Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
vezi canoncompara canon
  
Titlu: Cele opt glasuri împreună şi alte cântări bisericeşti;ilustrație;scrisă de mai micul între robii lui Dumnezeu Gheorghie Popovici, din ţinutul Sucevii, satul Bărăştii Ganii, ocolul Muldovii, precum şi legată;în zilele preaosfinţitului Mitropolit Chiriu chir Veniamin Costache;Sfântul Gheorghe ucigând balaurul;
Date de publicare: Moldova 1838 La anul de la Zidirea lumii 7346, iar de la Hs 1838, aprilie 29.
Descriere fizică: f.29v, 50 x 21 mm
Notă descriptivă: Scena ”Sfântul Gheorghe ucigând balaurul” face parte dintr-o friză decorativă, lipsită de chenar și plasată în josul paginii, sub text. Pe întreaga suprafață a frizei acuarela este dispusă în tușe foarte libere, dăpășind adesea conturul obiectului pigmentat. Partea stângă a frizei este ocupată de două animale îngenunchiate pe un câmp, un cerb și, posibil, un berbec, ambele privind spre dreapta; deasupra lor, într-o filacteră, inscripția ”Gheorghie”. Partea centrală a frizei, ce face cezura între registrul zoomorf și cel al scenei narative ”Sf. Gheorghe ucigând balaurul”, reprezintă, în prim-plan un copac desfrunzit, către care se îndreaptă, venind din stânga, o pasăre (posibil porumbel) cu o crenguță în cioc. Partea dreapta a frizei ilustrează episodul uciderii balaurului din legenda hagiografică a sfântului Gheorghe. Acesta, îmbrăcat în veșminte militare de tradiție romano-bizantină: tunică scurtă, acoperită de armură cu balteus, mantie roșie de ofițer, este înfățișat călare pe un cal alb, cabrat pe picioarele din spate. Sfântul Gheorghe, țintuiește, cu o suliță lungă, botul unui balaur, al cărui corp de șopârlă, cu solzi mari și rotunzi, se sprijină în patru ghiare ancorate în pâmănt și se termină într-o coadă serpiformă încovrigată. Pe spatele balaurului sunt reprezentate și aripile pliate, ale căror detalii sunt greu de identificat datorită stratului de pigment. Deasupra scenei narative, în cerneală, ”Sfântul Gheorghie”.


Titlu uniform: Octoih, Moldova, 1838
Subiect – nume de persoana: Gheorghe
Responsabilitate primara - autor: Popovici, Gheorghe copist, ilustr.
Cota BAR: Ms. rom. 3510