EN

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Având două legende hagiografice, una care îi atribuie o carieră militară şi o a doua care îi atribuie o carieră de funcţionar civil roman, iconografia Sfântului Dimitrie nu a atins niciodată tipul de standardizare prezentat de alte teme. În perioada bizantină, Sf. Dimitrie apare  uneori îmbrăcat în costum aulic, inclusiv în capela cu moaştele sfântului din Salonic. Dar, pe măsură ce hagiografia sa se axează pe legenda care îi atribuie rangul de ofițer, ținuta militară va deveni cea preferată. El este astfel reprezentat în picioare sau numai bust, uneori călare - în imagini care împrumută elemente din canonul iconografic al Sfântului Gheorghe omorând balaurul, dar care înlocuiesc balaurul cu un gladiator păgân, responsabil de moartea multor creștini. Sfântul Dimitrie poartă veștminte de ofiţer roman din antichitatea târzie: tunică scurtă până la genunchi, camasa de zale (mai rar platoşă), balteus, cizme militare. Armamentul este destul de variat, sabia aparând deseori, dar cel mai frecvent aceasta este înlocuită de suliţă, arma prin care legenda spune ca Sf. Dimitrie a fost martirizat, în același timp şi arma cu care l-ar fi înfrânt pe necredincios. Sf. Dimitrie poate fi reprezentat purtând în mână o cruce sau o ramură de palmier, ambele mărturii ale martirajului pentru credinţă. In ceea ce priveste aspectul fizic, el este văzut ca un bărbat tânăr, imberb, cu părul scurt şi ondulat şi trăsături regulate.