EN

Buna Vestire

Temă iconografică frecvent reprezentată în frescă, pe icoane de cult sau de hram, în ilustraţia de carte şi nelipsită pe iconostas. În varianta sa cea mai schematică pe uşile împărăteşti ale iconostasului, sunt reprezentate doar cele două personaje principale: arhanghelul Gavril (pe uşa din stânga) şi Fecioara Maria (pe uşa din dreapta). Dar în general formula iconografică este una mai elaborată, conţinând un fundal arhitectural convenţional. Arhanghelul Gavril îi aduce tinerei Fecioare Maria  înştinţarea că a fost aleasă de Domnul (cf. Luca 1, 28-32). Gestica celor două personaje sublineză textul evanghelic: Arhanghelul Gavril, reprezentat de obicei în picioare, din profil, schiţează o genoflexiune de respect în timp ce o binecuvânteză pe Maria cu mâna dreaptă. În primele reprezentări, Fecioara este înfăţişată  frecvent în picioare, din profil, privind spre mesagerul divin şi având o postură şi o gestică de supunere. Ulterior au apărut variante care nuanţează atitudiniea Fecioarei. Astfel, ea poate apărea șezând, rugându-se sau citind. Sub influență catolică se remarcă postura care subliniază surprinderea şi nevinovăţia feciorelnică. Fecioara este reprezentată pe tron, cu corpul inclinat în direcţie contrară mesagerului (cf. Luca 1, 34).Un detaliu semnidicativ dar variabil îl reprezintă obiectul pe care îl poartă arhanghelul în mâna dreaptă: o ramură de palmier  semn al victoriei spiritului asupra trupului), o suliţă (trimitere la semnificatia numelui Gabrie in ebraică „Dumnezeu este puterea mea”), sau un sul de pergament (aluzie la profeţiile din Vechiul Testament)